Megalomaniacul

Sunt singur în fața oglinzii și-mi vine să distrug tot ce am creat. Acest individ nu mai merită să privească umilințele la care sunt supus. Copilul nu mai respiră, maturul este înnăbușit de probleme, iar părintele cedează nervos la fiecare atingere. Imaginea unei iminente autodistrugeri devine tot mai clară. Atâta timp am căutat sensul vieții mele încât am uitat și că trăiesc… Pentru mine? Pentru Mine! Megalomaniacule, mi-ai distrus viața, mi-ai făurit închisoarea, mă dezamăgești! Credeam că suntem un întreg,dar tu… ehehe! Egoistule.. ! m-ai dus de nas! Nu mai vreau să te văd, vreau să mă schimb! M-am izolat din cauza ta… Tu mi-ai spus că sunt cel mai bun și că nu am nevoie de ei, tu ai zis că sunt cel mai bun dintre ei, tu m-ai condus spre altarul sacrificiului de sine când,  de fapt… eu sunt un nimenea fără ei, un narcisist, un judecător ce face parte din completul propriei sale cauze penale… doar e de pricină penală pierderea propriei conștiințe,nu-i așa? Nu-i așa că ți-ai atins scopul, Megalomaniacule? Eu nu mai pot plânge de durere, vreau timpul și sufletul meu înapoi… Redă-mi Liberul Arbitru, Doamne! Promit să Îți fac pe plac, promit să nu greșesc, promit !

         Brusc din trup ieșiseră șapte capete de șarpe, pe fiecare scriind ceva în sanscrită. Maus își amintise și faptul că nu prea umblase la cursuri, pentru că se considera mult prea deștept. Colegii îi păreau niște unelte grăitoare asemeni unor sclavi din Grecia Antică, un soi de papagali vorbitori pe lângă Măria Sa, Maus. Însă nu îl atacase. Spre surprinderea sa, ei se tot perindau sub ușa camerei sale. Crezuse că, în sfârșit, a înnebunit de-a binelea și că megalomania e doar un fleac pe lângă atacul său de panică de mai devreme. Maus? Maus? Ești aici? Nenea Megalomaniac a revenit! Doar nu credeai că scapi de șerpi și de mine uiți? Ești bolnav!

         Nu,nu,nu! Nu suport ciudățenia asta de Megalomaniac din capul meu! Sunt un mare psiholog și oamenii să știe că sunt nebun, nebun de narcisism în toată floarea lui! Nu, am să citesc, am să caut, am să găsesc! Apoi și-a amintit că în timp ce ieșeau șerpii a simțit un miros peternic de mucegai… Cheia! Eu am găsit cheia! Atac de panică, mirosul sunt gândurile mele și baț! mai sunt și neuroastenic… Ce bine ar fi să nu gândesc! Se vor risipi și patologiile, voi fi cel mai mare psiholog din lume!

        Maus, Maus, eu nu plec nicăieri! Cu cât mai mai mare vei fi tu – cu atît mai mult te voi bântui Eu! Te urmăresc de la primul tău eșec de la examenul de fiziologie! Îți mai amintești? Atunci ai hotărât să devii psiholog, atunci trauma ta psiho-emoțională ți-a sugerat această chestie grandioasă! Și tu mă gonești pe mine, unde ți-e recunoștința? Eu te-am făcut mare, eu sunt cel mai bun amic al tău!

        Apoi a adormit, pentru puțin timp.  În vis venise proful de fiziologie și-l tot întreba de ce nu a învățat, de ce s-a crezut prea inteligent pentru a fi medic, l-a numit măgar și a plecat.  Maus s-a trezit în friguri și a început să zbiere de durere.

       De zile întregi nu mai ieșise din casă, gândurile sale sinistre dispăruse și viața căpătă un ritm de cotidian. Fără peripeții, fără răspunsuri la întrebări fără sens. Fără el, Megalomaniacul. Fără crize. Ba chiar îți părea că și depresia dispăruse…

      Ajutor, ajutor! Nu mai sunt om! strigă el, înconjurat de o armată de psihiatri. Doctorul Manchuryan îi injectă o doză de morfină. Nu putea să vadă și să creadă una ca asta, colegul său de facultate este un megalomaniac cu multiple alte reacții psihice patologice. După ce plecase toți, îi administră încă o doză… Acum era sigur! Bătrânul său prieten Maus nu va mai suferi. Niciodată!

@blogdemausart, scris pe 12.02.2013, publicat pe 27.02.2024